Fundația Transylvania Trust, responsabilă pentru restaurarea și revitalizarea Castelului Bánffy din Bonțida, vă invită să participați la Programul de specializare în domeniul meseriilor tradiționale în construcții și reabilitarea patrimoniului construit organizat la castel în anul 2024.
Fundația Transylvania Trust organizează programe practice de specializare din 2001 cu scop dublu: pentru soluționarea lipsei de profesioniști și muncitori calificați din domeniul protecției patrimoniului construit, cât și pentru promovarea păstrării și transmiterii meseriilor tradiționale în construcții către generațiile tinere. Până în prezent, la programele noastre au participat mai mult de 3000 de cursanți din țară și străinătate.
Perioada de desfășurare:
Modulul 1: 4-17 august 2024
Structura programului:
• Pregătire teoretică în prima zi. Prelegerile profesorilor invitați din străinătate vor fi traduse simultan, la nevoie, în limbile română, maghiară sau engleză.
• Pregătire practică în cadrul unuia dintre ateliere:
1. Zidărie, reconstrucție bolți, tehnici murale (frescă, secco, sgraffito, stuc, marmorino – 2 zile),
2. Tâmplărie tradițională și restaurare de mobilier vechi,
3. Tinichigerie,
4. Pietrărie.
• Prelegeri și discuții profesionale
Cine poate participa?
Programul este destinat în special studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, care doresc să dobândească experiență practică în domeniul reabilitării patrimoniului construit și să învețe despre meseriile tradiționale în construcții. Programul se adresează de asemenea muncitorilor din industria construcțiilor care doresc să se specializeze în domeniul restaurării monumentelor istorice, dar și altor persoane interesate.
Beneficiile programului:
În decursul celor două săptămâni, veți avea prilejul:
• de a deprinde cunoștințe teoretice privind meseriile tradiționale în construcții, precum și principiile și metodologia reabilitării patrimoniului construit de la profesori de specialitate din străinătate și din România, cât și de a le pune în practică în cadrul atelierelor,
• de a participa activ la restaurarea Castelului Bánffy din Bonțida,
• de a face cunoștință cu alți (viitori) profesioniști din domeniile legate de protecția patrimoniului construit, de a face schimb de experiență și de a-și îmbogăți propriile cunoștințe.
La finalul programului de specializare, cursanții vor primi un certificat de participare (recunoscut ca și practică universitară – în cazul studenților).
Informații practice:
Programul se desfășoară la Castelul Bánffy din Bonțida, România. Durata programului este de 14 zile.
Detalii privind înscrierile:
Înscrierile se fac online completând și trimițând formularul la adresa bhct@transylvaniatrust.ro.
Notă: locurile disponibile sunt limitate.
Taxa de participare este de 350 Euro/participant/tabără, adică 1740 RON (dacă plata este efectuată înainte de 2 februarie, se aplică o reducere de 10%, ceea ce duce taxa de înregistrare la 315 Euro, adică 1565 RON). Această taxă reprezintă contribuția participanților la taxa de școlarizare, cazare și cheltuielile de masă, toate acestea fiind oferite pe domeniul castelului.
Termenul de înscriere este 2 martie 2024.
Pentru detalii suplimentare despre programele și activitățile noastre, vă rugăm, scrieți-ne la adresa: bhct@transylvaniatrust.ro.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).